1Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

2Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

3Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

4Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

5Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

6Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

7dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

8suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

9Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

10Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

11Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

12Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

13Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

14Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

15vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

16Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

17În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

18munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

19El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

20Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

21puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

22Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

23Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

24Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

25Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

26Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

27Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

28Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

29Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

30Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

31În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

32El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

33Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

34Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

35Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!