Exod 13
Romanian: Cornilescu
1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 2,,Pune-Mi deoparte ca sfînt pe orice întîi-născut, pe orice întîi născut dintre copiii lui Israel, atît dintre oameni cît şi dintre dobitoace: este al Meu.``

3Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, cînd aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mînă puternică v'a scos Domnul de acolo. Să nu mîncaţi pîne dospită. 4Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. 5Cînd te va duce Domnul în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta. 6Timp de şapte zile, să mănînci azimi; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7În timpul celor şapte zile, să mîncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8Să spui atunci fiului tău: ,Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, cînd am ieşit din Egipt.` 9Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentruca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mînă puternică te -a scos Domnul din Egipt. 10Să ţii porunca aceasta la vremea hotărîtă, din an în an.

11Cînd te va aduce Domnul în ţara Cananiţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi cînd ţi -o va da, 12să închini Domnului pe orice întîi-născut, chiar pe orice întîi-născut din vitele, pe cari le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului. 13Să răscumperi cu un miel pe orice întîi-născut al măgăriţei; iar dacă nu -l vei răscumpăra, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întîi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14Şi cînd te va întreba fiul tău într'o zi: ,Ce înseamnă lucrul acesta?` să -i răspunzi: ,Prin mîna Lui cea atotputernică, Domnul ne -a scos din Egipt, din casa robiei; 15şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorît pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela întîii-născuţi ai oamenilor pînă la întîii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întîi-născut de parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întîi-născut dintre fiii mei. 16Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mîna Lui atotputernică ne -a scos Domnul din Egipt.```

17După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l -a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: ,,S'ar putea să -i pară rău poporului văzînd războiul, şi să se întoarcă în Egipt.`` 18Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au eşit înarmaţi din ţara Egiptului. 19Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.`` 20Au plecat din Sucot, şi au tăbărît la Etam, la marginea pustiei. 21Domnul mergea înaintea lor, ziua într'un stîlp de nor, ca să -i călăuzească pe drum, iar noaptea într'un stîlp de foc, ca să -i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. 22Stîlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stîlpul de foc în timpul nopţii.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Exodus 12
Top of Page
Top of Page