Estera 6
Romanian: Cornilescu
1În noaptea aceea, împăratul n'a putut să doarmă, şi a poruncit să -i aducă lîngă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului, 2şi s'a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, cari voiseră să întindă mîna asupra împăratului Ahaşveroş. 3Împăratul a zis: ,,Ce cinste şi mărire i s'a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?`` ,,Nu i s'a făcut nimic,`` au răspuns cei ce slujeau împăratului. 4Atunci împăratul a zis: ,,Cine este în curte?`` -Haman venise în curtea de afară a casei împăratului, să ceară împăratului să spînzure pe Mardoheu pe lemnul pe care -l pregătise pentru el. - 5Slujitorii împăratului i-au răspuns: ,,Haman este în curte.`` Şi împăratul a zis: ,,Să intre.`` 6Haman a intrat, şi împăratul i -a zis: ,,Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să -l cinstească împăratul?`` Haman şi -a zis în sine: ,,Pe cine altul decît pe mine ar vrea împăratul să -l cinstească?`` 7Şi Haman a răspuns împăratului: ,,Omului pe care vrea împăratul să -l cinstească, 8trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul, şi să i se pună cununa împărătească pe cap. 9Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să înbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să -l cinstească împăratul, să -l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi să se strige înaintea lui: ,Aşa se face omului pe care vrea împăratul să -l cinstească!``

10Împăratul i -a zis lui Haman: ,,Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa Iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.`` 11Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l -a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi a strigat înaintea lui: ,,Aşa se face omului pe care vrea împăratul să -l cinstească!``

12Mardoheu s'a întors la poarta împăratului, şi Haman s'a dus în grabă acasă, mîhnit şi cu capul acoperit. 13Haman a istorisit nevestei sale Zereş şi tuturor prietenilor săi tot ce i se întîmplase. Şi înţelepţii lui, şi nevastă-sa Zereş, i-au zis: ,,Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul Iudeilor, nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea înaintea lui.``

14Pe cînd îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care -l pregătise Estera.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Esther 5
Top of Page
Top of Page