Iov 28
Romanian: Cornilescu
1Argintul are o mină de unde se scoate, şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.

2Ferul se scoate din pămînt, şi piatra se topeşte ca să dea arama.

3Omul pune capăt întunerecului, cercetează, pînă în ţinuturile cele mai adînci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.

4Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu -i mai sînt de ajutor, stă atîrnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.

5Pămîntul, de unde iese pînea, este răscolit în lăuntrul lui ca de foc,

6pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.

7Pasărea de pradă nu -i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n'a zărit -o,

8cele mai trufaşe dobitoace n'au călcat pe ea, şi leul n'a trecut niciodată pe ea.

9Omul îşi pune mîna pe stînca de cremene, şi răstoarnă munţii din rădăcină.

10Sapă şanţuri în stînci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.

11Opreşte curgerea apelor, şi scoate la lumină ce este ascuns.

12Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?

13Omul nu -i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pămîntul celor vii.

14Adîncul zice: ,Nu este în mine`, şi marea zice: ,Nu este la mine.`;

15Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cîntărindu-se cu argint;

16nu se cîntăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.

17Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.

18Mărgeanul şi cristalul nu sînt nimic pe lîngă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele.

19Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.

20De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?

21Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.

22Adîncul şi moartea zic: ,Noi am auzit vorbindu-se de ea.`

23Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.

24Căci El vede pînă la marginile pămîntului, zăreşte totul subt ceruri.

25Cînd a rînduit greutatea vîntului, şi cînd a hotărît măsura apelor,

26cînd a dat legi ploii, şi cînd a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,

27atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat -o, i -a pus temeliile şi a pus -o la încercare.

28Apoi a zis omului: ,Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.`



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Job 27
Top of Page
Top of Page