Isaia 21
Romanian: Cornilescu
1Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia dela miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată.

2O vedenie grozavă mi s'a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. -,,Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.``

3De aceea mi s'a umplut inima de nelinişte, m'apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s'aud, tremurul mă împedecă să văd.

4Îmi bate inima cu putere, m'apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.

5Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau... Dar deodată se aude strigînd: ,,În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!``

6Căci aşa mi -a vorbit Domnul: ,,Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.`` -

7El a văzut călărime, călăreţi doi cîte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.

8Apoi a strigat, ca un leu: ,,Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile.

9Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi cîte doi.`` Apoi a luat iarăş cuvîntul, şi a zis: ,,A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!``

10O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

11Proorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: ,,Străjerule, cît mai este din noapte?`` ,,Străjerule, mai este mult din noapte?``

12Străjerul răspunde: ,,Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăş.``

13Proorocie asupra Arabiei. Veţi petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!

14Duceţi apă celor ce le este sete; locuitorii ţării Tema duceţi pîne fugarilor!

15Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea săbiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat, şi dinaintea unei lupte înverşunate.

16Căci aşa mi -a vorbit Domnul: ,,Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s'a isprăvit cu toată slava Chedarului. 17Nu va mai rămînea decît un mic număr din vitejii arcaşi, fii ai Chedarului, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a spus -o.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Isaiah 20
Top of Page
Top of Page