Romani 16
Romanian: Cornilescu
1Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă (Sau: slujitoare.) a Bisericii din Chencrea; 2s'o primiţi în Domnul, într'un chip vrednic de sfinţi, şi s'o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s -a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.

3Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, 4cari şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţămesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri. - 5Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. -Spuneţi sănătate lui Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintîi rod al Asiei pentru Hristos. 6Spuneţi sănătate Mariei, care s'a ostenit mult pentru voi. - 7Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, cari sînt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar. - 8Spuneţi sănătate lui Ampliat, prea iubitul meu în Domnul. - 9Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, prea iubitul meu. - 10Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. -Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul. - 11Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. -Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, cari sînt ai Domnului. - 12Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, cari se ostenesc pentru Domnul. -Spuneţi sănătate Persidei prea iubite, care s'a ostenit mult pentru Domnul. - 13Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s'a arătat şi mama mea. - 14Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma, şi fraţilor cari sînt împreună cu ei. - 15Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa, şi tuturor sfinţilor cari sînt împreună cu ei. - 16Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă. Toate Bisericile lui Hristos vă trimet Sănătate.

17Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de ceice fac desbinări şi tulburare împotriva învăţăturii, pe care aţi primit -o. Depărtaţi-vă de ei. 18Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pîntecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători. 19Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi, şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul. 20Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.

21Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimete sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele. -

22Vă trimet sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta. -

23Gaiu, gazda mea şi a întregei Biserici, vă trimete sănătate. -Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimete sănătate; tot aşa şi fratele Cuart. 24Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

25Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, -potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, 26dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, - 27a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Romans 15
Top of Page
Top of Page