Ieremia 25
Romanian: Cornilescu
1Cuvîntul, care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în al patrulea an al Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda-acesta era cel dintîi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului- 2cuvînt, pe care l -a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului, zicînd: 3,,De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, sînt douăzeci şi trei de ani de cînd mi -a vorbit Cuvîntul Domnului; v'am vorbit de dimineaţă, şi n'aţi ascultat. 4Domnul v'a trimes pe toţi slujitorii Săi proorocii, i -a trimes disdedimineaţă; şi n'aţi ascultat, n'aţi plecat urechea să ascultaţi. 5Ei au zis: ,Întoarceţi-vă fiecare dela calea voastră cea rea şi dela răutatea faptelor voastre, şi veţi rămînea în ţara pe care v'am dat -o vouă şi părinţilor voştri, din vecinicie în vecinicie; 6nu vă duceţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi înaintea lor, nu Mă mîniaţi prin lucrarea mînilor voastre, şi nu vă voi face niciun rău!` 7Dar nu M'aţi ascultat, zice Domnul, ci M'aţi mîniat prin lucrarea mînilor voastre, spre nenorocirea voastră.``

8De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Pentru că n'aţi ascultat cuvintele Mele, 9iată, voi trimete să aducă toate popoarele dela miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimete la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvîrşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărîmături vecinice. 10Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii. 11Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.

12Dar cînd se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara Haldeilor, şi o voi preface în nişte dărîmături vecinice. 13Voi aduce peste ţara aceea toate lucrurile pe cari le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a proorocit Ieremia despre toate neamurile. 14Căci neamuri puternice şi împăraţi mari le vor supune şi pe ele, şi le voi răsplăti după faptele şi lucrarea mînilor lor.``

15Căci aşa mi -a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,,Ia din mîna Mea, acest potir plin cu vinul mîniei Mele şi dă -l să bea toate neamurile la cari te voi trimite. 16Vor bea, şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni, la vederea săbiei, pe care o voi trimite în mijlocul lor!

17Eu am luat potirul din mîna Domnului, şi l-am dat să -l bea toate neamurile la cari mă trimitea Domnul: 18Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărîmături, într'un pustiu, să -i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi; 19lui Faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui, şi tot poporului lui; 20la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului, şi celor ce au mai rămas din Asdod; 21Edomului, Moabului, şi copiilor lui Amon; 22tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului, şi împăraţilor ostroavelor cari sînt dincolo de mare; 23Dedanului, Temei, Buzului, şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii, 24tuturor împăraţilor Arabiei, şi tuturor împăraţilor Arabilor cari locuiesc în pustie; 25tuturor împăraţilor Zimrei, tuturor împăraţilor Elamului, şi tuturor împărăţilor Mediei; 26tuturor împăraţilor dela miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora şi altora, şi tuturor împăraţiilor lumii cari sînt pe faţa pămîntului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei.

27,Să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Beţi, îmbătaţi-vă, şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi, la vederea săbiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!` 28,Şi dacă nu vor vrea să ia din mîna ta potirul ca să bea, spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor`: ,Beţi! 29Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău: şi voi să rămîneţi nepedepsiţi?` ,Nu veţi rămînea nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pămîntului, zice Domnul oştirilor.`

30,Şi tu, să le prooroceşti toate aceste lucruri, şi să le spui: ,Domnul va răcni de sus; din Locaşul Lui cel sfînt va face să -I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga, ca cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pămîntului.

31Vuietul ajunge pînă la marginea pămîntului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi, şi dă pe cei răi pradă săbiei, zice Domnul.``

32,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Iată, nenorocirea merge din popor în popor, şi o mare furtună se ridică dela marginile pămîntului.

33Cei pe cari -i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pămîntului pînă la celalt; nu vor fi nici jăliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pămînt.

34Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele junghierii voastre. Vă voi zdrobi, şi veţi cădea la pămînt ca un vas de preţ.

35Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nici o scăpare pentru povăţuitorii turmelor!

36Se aud strigătele păstorilor, şi gemetele povăţuitorilor turmelor, căci Domnul le pustieşte locul de păşune,

37şi colibele cele liniştite sînt nimicite de mînia aprinsă a Domnului.

38El Şi -a părăsit locuinţa, ca un pui de leu vizuina; aşa că ţara le este prefăcută în pustie de urgia nimicitorului şi de mînia lui aprinsă.``



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Jeremiah 24
Top of Page
Top of Page