Isaia 8
Romanian: Cornilescu
1Domnul mi -a zis: ,,Ia o tablă mare, şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: ,Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii.`` 2Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie, şi pe Zaharia, fiul lui Berechia. 3M'am apropiat de proorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi -a zis: ,,Pune -i numele Maher-Şalal-Haş-Baz.`` (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii.) 4Căci înainte ca să ştie copilul să spună: ,,Tată!`` şi ,,mamă!`` se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.``

5Domnul mi -a vorbit iarăş, şi mi -a zis:

6,,Pentrucă poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe cari curg lin, şi s'a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,

7iată, Domnul va trimete împotriva lor apele puternice şi mari ale Rîului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui;

8va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge pînă la gît. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umplea întinderea ţării tale, Emanuele!``

9Scoateţi strigăte de război cît voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi ceice locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.

10Faceţi la planuri, cît voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărîri cît voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).``

11Aşa mi -a vorbit Domnul, cînd m'a apucat mîna Lui, şi m'a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia:

12,,Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!

13Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.``

14Şi atunci El va fi un locaş sfînt, dar şi o piatră de poticnire, o stîncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!

15Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărîma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.`` -

16,,Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei.`` 17Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea. 18Iată, eu şi copiii pe cari mi i -a dat Domnul, sîntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.

19Dacă vi se zice însă: ,,Întrebaţi pe ceice cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,`` răspundeţi: ,,Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? 20La lege şi la mărturie!`` Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. 21El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămînd, şi, cînd îi va fi foame, se va mînia, şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, 22fie că se va uita spre pămînt, iată, nu va fi decît necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întunerec beznă.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Isaiah 7
Top of Page
Top of Page